Consultanţă în domeniul resurselor umane

În parteneriat cu clienţii noştri am dezvolat o serie de servicii complementare care să permită accesul la o paletă variată de soluţii de personal.

Training Training
Organizaţia de succes are un atribut major care o diferenţiază de organizaţiile care nu au succes: angajaţi dinamici şi eficienţi. Astfel, nevoia de succes se identifică adesea cu nevoia de instruire. Având un departament de training propriu alcătuit din traineri cu experienţă care îşi dedică întreaga activitate dezvoltării şi implementării de noi proiecte, Trenkwalder este capabil să livreze clienţilor săi programe de training programe de training personalizate conform cerinţelor acestora.

Teambuilding Teambuilding
Acest serviciu îl oferim celor care doresc să-şi îmbunătăţească cu adevărat unul dintre cele mai importante aspecte ale activităţii lor: munca în echipă. Dezvoltat pe parcursul a câţiva ani, acest serviciu a devenit unul din cele mai cerute, în special datorită standardelor ridicate de calitate pe care le asigurăm pentru acest gen de proiect. Pregătirea minuţioasă a programului, a exerciţiilor şi a tuturor detaliilor, precum şi inalta calificare a facilitatorilor implicaţi au asigurat, fără excepţie, de fiecare dată, succesul deplin.

Cercetări şi studii de piaţă Cercetări şi studii de piaţă
O companie orientată spre dezvoltare are nevoie de informaţii certe cu privire la piaţa pe care operează. Trenkwalder oferă aceste servicii din momentul începerii activităţii sale pe piaţa din România, iar experienţa dobândită, satisfacţia clienţilor noştri şi profesionalismul acestui departament ne îndreptăţesc să spunem că studiile realizate de noi oferă cu rigurozitate informaţii care vor constitui o bază solidă pentru stabilirea planurilor strategice ale clienţilor noştri.

Proiecte de consultanţă Proiecte de consultanţă
Oamenii sunt cei care dau viaţă unei companii. Tot oamenii sunt cei care garantează succesul companiei. Pentru acest lucru, este nevoie de profesionişti dedicaţi firmei în care lucrează. Proiectele complexe de consultanţă pot oferi managerilor informaţii vitale despre personalul firmei. Gradul de satisfacţie al angajaţilor, nivelul de performanţă atins sau măsurarea aspectelor legate de cultura companiei sunt câteva exemple de analize organizaţionale implementate cu succes.

People Business – caştigăm împreună

De 25 de ani găsim oameni pentru jobul potrivit.